Udaipur

Imi este foarte greu sa mai scriu acum la mai bine de o saptamana despre feelingul pe care il aveam cand am ajuns in Udaipur.
Orasul lacurilor, orasul in care am inceput sa savurez cu adevarat aventura indiana. In prima seara eu evident bolnav, avem ceva o alergie de la praf cred, incerc sa dorm. Erwin urmareste pasionat pe cartoon network filmul Karate Kid 2, dublat in chineza. In pauza meciului mai schimba dinn cand in cand la interviurile de la sfarsitul meciului de cricket dintre Mumbai indians si Chenai super kings. Asta mai pot sa o inteleg ca de cand am venit aici, incercam sa le intelegem cat mai bine obiceiurile, iar cricketul e sportul national aici, dar aia cu filmul in chineza nu prea.
A doua zi am inchiriat o masina cu tot cu sofer si am plecat intr-o excursie de o zi. Drumurile in India sunt comparabile cu ale noastre, iar daca nu ar fi pline de vaci as zice ca sunt putin mai bune.
Singura diferenta e ca sunt pe o singura banda. NU stiu cati din cei care citesc acum asta au avut placerea sa mearga pe un asemenea drum. Unii s-ar putea sa se intrebe cum se procedeaza cand intalnesti un camion care vine din fata. Nimic mai simplu. Se aplica regula ultimului moment astfel : amandoi gonesc unul spre celalalat, iar cel care este cel mai putin slab de inima iese pe aratura...putin.
In alta ordine de idei in Udaipur am mai reusit o performanta notabila : prima poza facuta de mine in care apare Erwin si el e multumit de realizarea artistica. Simt ca sunt pe drumul cel bun.

Cam atat despre Udaipur, desi as mai putea sa povestesc inca o ora, dar cei de la internet cafe ne dau afara. Maine ... Mumbai